Cum este văzută acum Marea Neagră de o Germanie ”a culpei și recunoștinței” față de Rusia

Un înalt oficial german recunoaște: orgoliul imperial rusesc a fost multă vreme alimentat de o Germanie care se simțea atât vinovată, cât și recunoscătoare față de Moscova. Prezent la București, Christoph Heusgen, președintele Conferinței de Securitate de la München, spune că germanii s-au simțit culpabili față de sovietici. În al Doilea Război Mondial, mașina de război nazistă a fost vinovată pentru moartea a douăzeci de milioane de oameni care trăiau pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice. La aceasta s-a adăugat gratitudinea germanilor. La finalul regimurilor comuniste și al Războiului Rece, fără acordul Uniunii Sovietice muribunde, condusă de Mihail Gorbaciov, Germania nu ar fi fost reunificată. Foarte frumos. Dar, aceste puseuri de înaltă moralitate germană nu au făcut decât să consolideze, în timp, excepționalismul rusesc.

Nici sentimentele de culpă sau de gratitudine germane față de Rusia, nici chiar avantajele economice, oricât de mari, nu pot justifica politica energetică foarte egoistă a Germaniei în interiorul UE. Nu trebuie uitat că proiectul ruso-german Nord Stream 2 ajunsese să vulnerabilizeze, la un moment dat, chiar securitatea Europei. Înțelegerea bilaterală între Berlin şi Moscova asupra conductei Nord Stream 2 i-a oferit lui Putin un suficient spațiu de manevră, astfel încât criminalul de la Kremlin a continuat multă vreme să facă presiuni politice, împachetate în ambalaj energetic, asupra unor state europene.

Apropierea mult prea tandră, dictată poate de nostalgii est-germane, a apropiat-o nepermis de mult pe fostul cancelar german Angela Merkel de Vladimir Putin. Mă gândeam că, imediat după părăsirea funcției de cancelar, frau Merkel va începe să promoveze liberă, fără constrângeri instituționale, politica energetică pro-rusească a fostului cancelar Gerhard Schröder, azi funcționar al Gazprom.

Unele state membre UE din centrul și estul Europei, în special  Polonia şi țările baltice, avertizaseră la timp: gazoductul submarin Nord Stream 2 mărește dependenţa Germaniei (și implicit a UE) față de Moscova. Analiștii americani au atras atenția cu ani în urmă asupra acestui risc de securitate pentru Europa. Războiul din Ucraina a dovedit că aceste estimări nu erau simple tânguieli de Casandră, ci priviri realiste asupra vulnerabilităților în domeniul securității energetice la care Germania expunea întreaga Uniune Europeană.

Încurajată că, sub mandatul lui Donald Trump, Statele Unite preferau o repliere față de problema securității pe continentul european, încurajată chiar că nu va mai exista o putere reală care să tempereze dominația germană în Europa, frau Merkel lansa mesaje extrem de convenabile pentru strategia geopolitică rusească. Ea îndemna Europa să se descurce de una singură în domeniul securității și al apărării, fără ajutorul americanilor. Cu alte cuvinte, fostul cancelar german sugera părăsirea de către europeni a liniei atlantiste și întoarcerea la viziunea eurasiatică promovată de Rusia. Angela Merkel părea să fie de acord ca Berlinul și Moscova să impună doctrina geopolitică eurasiatică în detrimentul doctrinei atlantiste.

Doctrina eurasiatică a fost promovată de geopoliticieni germani din anii ’30. Un Karl Hausofer sau un Carl Schmitt sfătuiau, la vremea lor, Berlinul să se orienteze către URSS și să formeze un condominium ruso-german (un Grosseraum eurasiatic), înglobând centrul și estul Europei, folosind națiunile din această zonă drept sateliți exploatabili. O astfel de teorie circulă și acum în cercurile geopolitice rusești, al căror exponent foarte vizibil este unul dintre ideologii de taină ai lui Vladimir Putin, național-comunistul Alexandr Dughin. Ideea de bază a doctrinei eurasiatice este că centrul și estul Europei ar trebui să devină un condominium ruso-german, în care Berlinul și Moscova vor impune statelor mai mici din acest areal doctrina suveranității limitate.

Dacă Rusia ar câștiga războiul cu Ucraina, dacă ar începe să negocieze de pe poziții de forță și de cooperare cu Germania, UE ar deveni, potrivit acestei doctrine geopolitice, doar o construcție aflată la remorca intereselor germane, un fel de câmp de exploatare german în veșmânt tehnocratic. De asemenea, unele state membre din centru și estul Europei ar putea deveni, oricând, un fel de monedă de schimb în târguielile ruso-germane. Marea Neagră însăși, un lac rusesc.

În timp ce eram acreditat oficial la cartierul general al NATO, am auzit pe surse – cred că se întâmpla prin 2014-2015 – că cea care se opunea fățiș deschiderii unei reprezentanțe NATO la Chișinău era Germania. Tot Germania condusă de cancelarul german Angela Merkel strâmba din nas, la vremea aceea, când se punea problema suplimentării flancului estic cu forțe și tehnologie militară, considerând mai importantă securitatea la Marea Baltică, decât cea la Marea Neagră.

Toate aceste ifose nemțești, extrem de periculoase pentru securitatea Europei și a României, au fost oprite de dușul rece al războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Acum, la București, Christoph Heusgen reînvață lucruri pe care, în calitatea sa de fost consilier influent de politică externă al Angelei Merkel, le ignorase cu prea mare lejeritate. Declară că diplomația românească are dreptate când avertizează că blocada navală a Rusiei a demonstrat cât de importantă strategic este Marea Neagră și consideră, acum, că NATO trebuie să se concentreze mai mult pe această regiune.

În ceea ce privește rezolvarea conflictului din Ucraina, oficialul german face o declarație pe care nu cred că ar fi făcut-o cât Merkel s-a aflat în fotoliul de cancelar: ”Înțeleg pe deplin că ucrainenii nu sunt pregătiți să renunțe la teritoriul lor, să cedeze în fața unui dictator care comite crime de război și crime împotriva umanității. În acest moment, văd o posibilitate de negociere doar dacă Rusia este pregătită să dea înapoi teritoriul care, conform dreptului internațional, aparține Ucrainei”. Dacă există un Dumnezeu al geopoliticii, atunci pare ca El să Le fi dat germanilor mintea precisă cea de pe urmă.